Andras Chiriliuc | Biografie

pag 1



Andras Chiriliuc s-a născut la 16 August 1983 în Suceava-România. Şi-a inceput studiile în oraşul natal la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”. A luat primele lecţii de canto la vîrsta de 9 ani cu celebra jazzwoman a României, Anca Parghel. Îşi continuă apoi studiile la Timişoara unde a absolvit secţia canto a Colegiului Naţional de Artă “Ion Vidu” în iunie 2002 şi unde s-a licenţiat în canto în iunie 2006 la Facultatea de Muzică, din cadrul Universităţii de Vest. A studiat de asemenea baletul şi dansul contemporan timp de mulţi ani şi, a jucat în piese de teatru, de multe ori regizate chiar de el însuşi.

A studiat canto cu Alexandru Moisiuc.

A studiat canto cu Elena Gaja. 

A colaborat cu Opera Naţională Română din Timişoara pentru două importante spectacole: în 2001 premiera românească a operei Othello de Giuseppe Verdi, care nu a mai fost jucată timp de peste 25 de ani, iar în 2002 premiera românească a ultimei opere compuse de Giacomo Puccini, Turandot, care de asemenea nu a mai fost jucată de 30 de ani în România, ambele avându-i în rolurile principale pe celebrul tenor dramatic român Corneliu Murgu şi pe celebrul bas român Alexandru Moisiuc.

A participat de asemenea la Masterclasses în Canto făcut la Timişoara de soprana din Franţa Sabine Steffan în 2002.

A participat la Masterclasses în Canto făcut la Timişoara de soprana din S.U.A. Jennifer Goltz în 2005.

A participat la Masterclasses în Canto făcut la Timişoara de legendarul tenor rus Vladislav Piavko în iulie şi octombrie 2006.

A studiat estetica muzicală cu Elena Andriescu.

A colaborat cu Maestro Dumitru Gheorghiu, unul din cei mai importanţi regizori de operă şi teatru din România, pentru spectacole de poezie, teatru şi operă.

În 2000 baritonul Andras Chiriliuc o întâlneşte pe Diva Mariana Nicolesco, în 2003 pe Maestro Leo Nucci iar în 2005 pe Maestro Peter Lukas Graf. În 2006 îl întâlneşte pe legendarul tenor rus Vladislav Piavko, iar în ianuarie 2007, baritonul Andras Chiriliuc o întâlneşte pe legendara mezzosoprană a Federaţiei Ruse, mitul Irina Arkhipova.

pagina următoare